În continuarea articolului precedent în care am povestit despre posibilele probleme şi complicații legate de naşterea vaginală, vom continua discuția cu dificultățile legate naşterea prin operație cezariană.
Indiferent de motivul pentru care s-a ajuns la cezariană, trebuie să încep prin a face o remarcă: Dacă femeia nu a născut natural nu înseamnă că e mai puțin femeie, mai puțin curajoasă sau că naşterea prin cezariană este un eşec.
Ambele naşteri sunt grele, iar a fi mamă se demonstrează pe tot parcursul vieții copilului. Marea provocare este alăptarea, creşterea şi educarea unui copil, nu canalul de naştere.
Există o tendință la stigmatizarea populației feminine şi la critici vis-a-vis de femeile care ajung să nască prin cezariană.
Menționez că din totalul cezarienelor care se fac, majoritatea au motive medicale deosebit de întemeiate. Când vine vorba de sănătatea şi viaţa copilului nu contează atât de mult felul naşterii. Cel mai important, e ca bebeluşul să se nască viu şi în siguranță. Dacă iese prin cezariană nu înseamnă că mama lui e mai puțin mamă.
Riscuri şi dezavantaje pentru mamă:
Lipsa satisfacției de a da naşterii propriului copil şi de a experimenta sentimentul minunat şi natural al travaliului şi naşterii. Doar o femeie care naşte natural cunoaste pe deplin senzația divină a aducerii pe lume a puiului ei.
Nu puteți beneficia de ora magică sau să vă țineți copilul în brațe imediat după naştere. Abia după câteva ore (2-24 ore funcție de spitalul unde naşteți) puteți sta cu bebeluşul.





