fbpx

Analizele din primul trimestru de sarcină și complexul TORCH

Sarcină și naștere, Yoni Wellness

În protocolul de urmărire a sarcinii, există o serie de analize care sunt necesare în primul trimestru. Uneori, ele pot fi făcute şi preconcepțional, dar sunt valabile timp de maxim 6 luni.

Analize standard sunt următoarele:

  • Grupa de sânge şi Rh-ul
  • HLG (hemoleucogramă)
  • Biochimie (TGP, TGO, Uree, Creatinină)
  • Glicemie
  • Sumar de urină şi Urocultură
  • Boli transmisibile: AgHbs (hepatită B), Ac Anti HVC (hepatită C), HIV, TPHA (sifilis)
  • TORCH
  • Suplimentar, în anumite circumstanțe, se pot recomanda şi alte analize :
  • profil trombofilie
  • Ac Anti-Rh
  • evaluarea hormonilor tiroidieni (TSH, fT4, Ac anti TPO)
  • evaluarea completă a funcției hepato-biliare (bilirubina, acizi biliari, LDH, fosfataza alcalină, colesterol, etc)
  • analize specifice unei patologii preexistente materne

TORCH este o analiză foarte importantă care de fapt ne arată dacă avem vreo formă de imunitate (veche sau recentă) la una din bolile căutate.

TORCH vine de la:

  • Toxoplasma
  • Other (Listeria, etc)
  • Rubella
  • Citomegalovirus
  • Herpes

La fiecare din aceste boli se pot evalua anticorpii de tip IgM (infecție recentă) sau IgG (infecție veche).

Dacă există prezenți anticorpi de tip IgM la una din aceste boli (sau mai multe), atunci situația e destul de gravă, pentru că de obicei fătul este deseori afectat mai ales în primul trimestru de sarcină.

De cele mai multe ori, malformațiile apărute din cauza acestor boli sunt deosebit de serioase, majoritatea ducând şi la afectare neurologică.

Prognosticul acestor copii este foarte rezervat, în multe situații ei pot muri intrauterin sau imediat după naştere.

Din fericire, dacă analiza este făcută la timp, există unele tratamente care se pot administra mamei în funcție de diagnostic. Tratamentele au efecte adverse, dar, dacă vă doriți să păstrați sarcina, beneficiile depăşesc riscul fetal, deci se poate încerca terapia medicamentoasă.

Dacă diagnosticul de boală acută se pune până la 13 săptămâni (ideal până la 10), atunci există şi opțiunea de a întrerupe sarcina, deoarece este încă legal, iar riscurile fetale la această vârstă sunt deosebit de grave. Bineînțeles că această decizie tristă aparține părinților, iar medicul trebuie să fie de acord cu întreruperile de sarcină.

Analizele din primul trimestru de sarcină și complexul TORCH_Website2
yoni wellness

Recoltarea de celule stem la naştere | Lifeline | De ce să recoltăm | Boli Tratabile

Articole recente:

Medicamentele în sarcină

Medicamentele în sarcină

Rolul consultului preconcepțional este, pe lângă altele, de a recomanda şi tratamentele sau consultațiile interdisciplinare pentru orice patologie preexistentă, înainte de a obține o sarcină. Acest lucru funcționează ca o PREVENȚIE, astfel se evită administrarea de...

read more
Primele miṣcări fetale și evoluția lor pe parcursul sarcinii

Primele miṣcări fetale și evoluția lor pe parcursul sarcinii

Cel mai aşteptat moment din sarcină, precum şi cel mai dorit sentiment al femeilor care încă nu au reuşit să rămână însărcinate, este acela în care mama îşi simte copilaşul mişcând în burtică.Este un sentiment minunat, înălțător şi Divin, care oferă mamelor o stare...

read more
Ce se întâmplă cu corpul unei femei în sarcină?

Ce se întâmplă cu corpul unei femei în sarcină?

Odată cu creṣterea uterului, poziția multor organe se schimbă, mai ales în ultimul trimestru de sarcină.Din acest motiv durerea apendicelui poate fi simțita uneori sub ficat, stomacul si ridică până sub coaste ṣi plămâni - lucru care provoacă arsuri gastrice, reflux...

read more
Contactează-ne!
message
whatsapp
phone
email

Notificare Cookie-uri Lifeline

Politica de confidențialitate | Lifeline - Banca ta de celule stem

Lifeline folosește cookie-uri necesare pentru funcționarea optimă a website-ului, pentru analizarea comportamentului utilizatorului și pentru îmbunătățirea experienței online. Mai multe despre tipurile de cookie-uri pe care le folosim puteți citi la rubrica Politica de confidențialitate.