Surzii ar putea să audă datorită celulelor stem

Articole celule stem

O echipă din Marea Britanie anunţă că a făcut paşi semnificativi în tratarea surdităţii după ce au folosit celulele stem, pentru prima dată, în restabilirea auzului la animale, informează BBC.

Auzul parţial a fost redat unor şoareci după ce nervul urechii, care transmite sunetul în creier, a fost reconstruit.

Acelaşi procedeu urmează să fie aplicat şi oamenilor.

Urechea are rol de a transforma sunetul în semnal electric, care este transmis către creier, dar la o persoană din zece, cu probleme de auz, celulele responsabile de această conversie sunt stricate.

Cercetătorii de la Universitatea Sheffield, au încercat să înlocuiască neuronii ganglion spirală afectaţi cu unii noi, folosind celule stem de la embrioni umani.

O combinaţie de substanţe chimice a fost adăugată la celulele stem, care au fost transformate în celule similare cu cele ale neuronilor spirală ganglion.

Şoarecii surzi au fost injectaţi, iar după zece săptămâni auzul lor s-a îmbunătăţit.

Doctorul Marcelo Rivolta crede că asta poate fi făcută şi oamenilor.

“Deşi nu vor auzi şoaptele, vor fi capabili să audă un camion pe stradă sau să audă şi să întreţină o conversaţie”, a mai spus Rivolta.

Recoltarea de celule stem la naştere | Lifeline | De ce să recoltăm | Boli Tratabile

Articole recente:

Este neapărat necesară EPIZIOTOMIA?

Este neapărat necesară EPIZIOTOMIA?

Epiziotomia este incizia care se poate efectua la nivelul perineului în timpul expulziei. Ea poate fi pe linie mediană (nu se mai recomandă) sau laterală spre piciorul drept al mamei (la 45°)În ultimii ani există o tendință din ce în ce mai mare a gravidelor de a...

read more
Cum se dilată colul uterin la naștere?

Cum se dilată colul uterin la naștere?

Pe perioada sarcinii, colul rămâne închis, rolul acestuia fiind (printre altele) să ajungă sarcina la termen.Odată cu apariția contracțiilor (uneori prematur), colul sufera o serie de modificări care prin care ajunge treptat să se dilate pentru a permite copilului să...

read more
Contactează-ne!
message
whatsapp
phone
email

Notificare Cookie-uri Lifeline

Politica de confidențialitate | Lifeline - Banca ta de celule stem

Lifeline folosește cookie-uri necesare pentru funcționarea optimă a website-ului, pentru analizarea comportamentului utilizatorului și pentru îmbunătățirea experienței online. Mai multe despre tipurile de cookie-uri pe care le folosim puteți citi la rubrica Politica de confidențialitate.